Scrisoare

      Dragă Victoria, sunt eu - Lenea. Nu cred să nu fi auzit tu de mine. Deși sunt foarte bătrână, dar curioasă, nu am puteri să descopăr lucruri care mă interesează.
       Timpul se scurge nemilos. Mi-e teamă că nu mai am multe zile, dar țin foarte mult să aflu cum sunt și, în genere, cum mă vedeau oamenii acum 100 de ani. Te rog să mă ajuți să aflu ce spun vorbele din bătrâni despre mine. Îți voi fi foarte recunoscătoare și te voi răsplăti după merit. Simt că în acest secol voi dispărea și vreau să-mi scriu testamentul.
      Cu toată grija pentru tine,  Lenea.

Răspuns:

      Draga mea, îți mulțumesc foarte mult că nu ai uitat să-mi scrii. Din start, țin să te bucur că din bătrâni spuse, dar și acum de nenumărate ori repetate, draga mea, tot mare „cucoană” ai rămas și în zilele noastre! 

      Să știi că ai dreptate. Timpul se scurge nemilos, dar stai pe pace și nu fi speriată! Mereu vei exista în inimile noastre. Ceea că nu îți acordăm întotdeauna atenție este doar din vina învățăturii, a muncii, care reprezintă (știu prea bine!) dușmanii tăi. Dar acesta nu este motiv de a crede că am uitat de tine, și, cu atât mai mult, că vei dispărea. Dacă alți oameni nu te prețuiesc să știi că dragostea mea completează toată durerea și amărăciunea pe care ți-o provoacă ei când te uită. Te rog foarte mult, mai gândește-te cu scrierea testamentului. Căci, doar dragostea ta este cea mai pură și adevărată. Doar în tine am încredere, chiar mai mult decât în persoana proprie și dacă e să-mi fii recunoscătoare, atunci mi-aș dori să te am mai mult alături de mine, în momentele grele și cele bune. Inima mea este mereu deschisă pentru tine.

       Îți mulțumesc că exiști!

       Cu mult drag și dor, Victoria.

P.S. Țin să vă spun că acesta a fost un exercițiu rapid, pe care l-am efectuat în cadrul orelor, pentru a face comparație dintre „scrisorile” colegilor mei adresate (imaginar) Lenei.