Viața este prețioasă. Viața este fragilă. În clipa asta ești, în clipa următoare te-ai dus. Fiecare moment trebuie stors de tot ce se poate da, fiindcă nu știi niciodată cînd va cade cortina. Viața este uneori foarte zgîrcită: trec zile, săptămîni, luni și ani fără să simți nimic nou. De ce se întîmplă asta?
Omul învață din propriile greșeli, vorbă spusă din bătrîni, însă greșeala se repetă de nenumărate ori. Asta se întîmplă pentru că suntem orbiți de orgoliu, egoism, ură, sentimente ce se nasc din suferință, din nemulțumiri, din dezamăgiri. Însă noi suntem singurii vinovați. uităm de familie, de prieteni, uităm să ne bucurăm de minimalismele vieții, de micile atenții din partea celor apropiați nouă.
Dar de ce suntem concepuți astfel? Din dorința de a ajunge cît mai sus, din dorința de a fi puternici respectați, și, dinou, uităm esențialul, important nu este să sufere cei din jur și noi nu, ci să aducem zîmbetul pe buzele unui prieten, să dăm o mînă de ajtor unui suferind, să ținem companie unui singuratic, să facem fericit un copil, să luminăm viața celor ce îi iubim, însă spunem mereu că nu avem timp. Azi devine ieri, mîne - astăzi și vremea trece, părul se albește și ne gîndim dacă lupta ne-a adus satisfacții sau deziluzii...
Realizăm că am îndepărtat totul din calea noastră, iar regretul devine apăsător. De aceea trebuie să ne amintim să prețuim viața, să uităm de amărăciuni și să spunem celor dragi „te iubesc”.
Omul învață din propriile greșeli, vorbă spusă din bătrîni, însă greșeala se repetă de nenumărate ori. Asta se întîmplă pentru că suntem orbiți de orgoliu, egoism, ură, sentimente ce se nasc din suferință, din nemulțumiri, din dezamăgiri. Însă noi suntem singurii vinovați. uităm de familie, de prieteni, uităm să ne bucurăm de minimalismele vieții, de micile atenții din partea celor apropiați nouă.
Dar de ce suntem concepuți astfel? Din dorința de a ajunge cît mai sus, din dorința de a fi puternici respectați, și, dinou, uităm esențialul, important nu este să sufere cei din jur și noi nu, ci să aducem zîmbetul pe buzele unui prieten, să dăm o mînă de ajtor unui suferind, să ținem companie unui singuratic, să facem fericit un copil, să luminăm viața celor ce îi iubim, însă spunem mereu că nu avem timp. Azi devine ieri, mîne - astăzi și vremea trece, părul se albește și ne gîndim dacă lupta ne-a adus satisfacții sau deziluzii...
Realizăm că am îndepărtat totul din calea noastră, iar regretul devine apăsător. De aceea trebuie să ne amintim să prețuim viața, să uităm de amărăciuni și să spunem celor dragi „te iubesc”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu