duminică, 25 martie 2012

Naveta

      Sunt studentă în anul II și m-am obișnuit deja să circul pe aceeași rută aproape în fiecare zi. Fac naveta Sîngerei - Bălți de luni pînă vineri, în unele cazuri, pînă sîmbătă.
       Sunt obișnuită deja să văd aceleași peisaje, deseori aceeași oameni, aceleași drumuri, remarc că nu foarte bune.


      Așa arată imaginea locului de unde pornesc în drum spre Bălți, se numește oprire, cum îi zicem toți... Este modest, dar e bine așa cum este. Aici în fiecare dimineață aștept taxiul. Mereu aceiași șoferi amabili. Am reușit deja să ne cunoaștem bine și ne mai permitem să și mai glumim din cînd în cînd.
    Ajunsă la Bălți, văd mereu aceleași troleibuze, care într-o stare mai bună, care într-o stare mai rea, dar nu am timp să aleg calitatea transportului atunci cînd îmi rămîn doar 15 minute de la autogară pînă la oprirea din centru, după care la universitate.

După ore, fac aceeași rută, doar că inversă deja.
      Să faci naveta nu este deloc ușor. Este chiar foarte obositor, luînd în calcul calitatea drumurilor și a transporturilor, care uneori , lasă de dorit. Eu, însă, am reușit să mă încadrez în această rutină și încerc să-i fac față zi de zi. Acestea fiind spuse, viața de student nu ar fi fost așa de interesantă precum este acum, dacă nu ar fi existat aceste mici dezavantaje.
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu